Mai mult de 8600 de ore petrecute de voluntarii Ajungem Mari - Timiș, alături de micuții din centrele de plasament, în primul an

Primele 12 luni ale programului educațional Ajungem Mari implementat la nivelul județului Timiș au strâns, cu intenția de a-și dărui timp și energie pentru educația micuților din centrele de plasament, peste 370 de persoane care au dorit să se implice. Fiind vorba de tineri cu nevoi educaționale deosebite, 230 dintre voluntari au trecut prin selecția aplicată, iar până acum am lucrat activ cu 140 dintre cei înscriși inițial.

Activitatea voluntarilor s-a desfășurat în 6 centre din județul Timiș: Centrul de sprijinire și integrare familială a tinerilor, centrul de primire în regim de urgență, centrul de plasament de la Recaș, Casa Olarului, Centrul „for Help” și centrul Frații lui Onisimi.

Un număr de 300 de copii au petrecut alături de voluntarii Ajungem Mari Timiș aproape 900 de ore în activități diverse, de la seri de povești la vizite în diverse instituții. Dintre acestea, putem enumera:
- Seri de povești - Reciproc
- Vizite la teatru & filarmonică
- Acces la Streed Delivery
- Participare la evenimentele Alergotura
- Programe între centre (tinerii de la Centrul de Sprijinire și Integrare Familială au vizitat centrul For Help și Casa Olarului)
- Ieșiri în parc
- Ieșiri la ZOO
- Plimbare pe Bega cu Hidrobiciletele
- Vizită la Detașamentul de Pompieri Timișoara

„Ne pasă de ceea ce se întâmplă în jurul nostru. Ne dorim să contribuim la un viitor mai bun, mai senin pentru toți copiii instituționalizați și nu numai. De aceea vrem să-i ajutăm pe copiii din centrele de plasament să simtă aproape un model, o inspirație, un prieten.”

Rolul voluntarilor este mult mai important decât simpla transmitere de cunoștințe. Tinerii voluntari devin modele pentru copii, iar aceștia încearcă să le copieze comportamentul. Învățarea prin joc le dezvăluie copiilor noi perspective și le formează abilități. Copiii prind încredere în forțele lor, învață să devină o echipă, să se respecte unii pe alții și să relaționeze mai ușor. Încurajările și atenția dăruite de voluntari sunt răsplătite de copii prin multă bucurie, zâmbete și îmbrățișări.

Mulțumim colaboratorilor noștri: Direcția Județeană de Protecție a Copilului, Fundația Județeană pentru Tineret Timiș, Liga AC, nJoy, Coder Dojo, Cărturești, echipa Un părinte mai Bun, Teatrul Merlin precum și alți prieteni care s-au implicat alături de noi în activitățile desfășurate. Alături de ei, conturăm un viitor mai senin.

Formarea continuă este secretul oricărui profesionist - BEST Training Week (BTW) te provoacă!

BEST – BOARD of EUROPEAN STUDENTS of TECHNOLOGY îți propune în perioada 16 -22 noiembrie o săptămână plină de training-uri interactive axate pe teme din cele mai variate: programare, proiectare CAD/CAM/CAE, dezvoltare personală, antreprenoriat, prim ajutor, personal branding, PR (lista completa-> btw.besttm.ro)

BTW este un eveniment cu tradiție în mediul academic timișorean ce oferă studenților din ciclul licență și master oportunitatea inedită de a dobândi cunoștințe direct de la specialiști. Dacă ești curios accesează pagina evenimentului: -> btw.besttm.ro și înscrie-te la cel puțin unul dintre cele 32 de training-uri susținute de unii dintre cei mai cunoscuți speakeri, respectiv companii din Timișoara, din care amintim:

- Companii:
* Visma
* Mahle
* Accenture
* 3Pillar Global
* IsoftBet

- Traineri:
* Radu Sadaran
* Bodgan Vaida
* Toastmasters

Termenul limită de aplicare este 14 noiembrie, iar locurile sunt limitate pentru fiecare training, așadar nu mai pierde timpul – INSCRIE-TE! - de restul se ocupa echipa BTW.


Training CATIA- Facultatea de Mecanică
--------------------------------------
Ştiai că Mahle foloseşte CATIA pentru proiectarea motoarelor folosite de Audi în raliul de la Le Mans? Hai la BEST Training Week să înveți de la ei cum să proiectezi şi tu în CATIA!

Mai ai doar 2 zile la dispoziție în care te poți înscrie la acest training pe http://btw.besttm.ro/. Grăbeşte-te!









Training Django- Facultatea de Automatica & Calculatoare
------------------------------------------------------
Nu rata şansa de a învăța mai multe despre Django, web framework-ul în care a fost dezvoltat, printre altele, şi Instagram. 3 Pillar Global vine la BEST Training Week să îți arate primii paşi de programare în Django.

Mai ai doar 2 zile la dispoziție în care te poți înscrie la acest training pe http://btw.besttm.ro/. Grăbeşte-te!








Training de Clean Code- Facultatea de Automatica & Calculatoare
---------------------------------------------------------------
Hai la BEST Training Week ca să afli de la Visma cum să programezi ca un profesionist. Nu mai aştepta şi înscrie-te la trainingul "Develop your Software Application using Clean Code" pe http://btw.besttm.ro/. Au mai rămas doar 2 zile în care mai poţi face acest lucru! Nu rata această şansă!